Secretariat: 0232 219.113 | Spital veterinar: 0232 407.362 secr.vet@iuls.ro

Misiune

Introducere

Stiinţă şi totodată artă, medicina veterinară îşi are originile în vremuri imemoriale. Slujitorii săi au contribuit de-a lungul secolelor la progresul umanităţii şi la apărarea sănătăţii publice, nobila sa misiune vindecătoare aducându-i un binemeritat respect.

Deşi oficializat abia în 1961, prin înfiinţarea Facultăţii de Medicină Veterinară, învăţământul medical-veterinar la Iaşi datează de peste un secol – timp în care s-a dezvoltat şi modernizat prin dedicaţia şi altruismul unor mari profesionişti.

În cei 60 de ani de existenţă, facultatea a contribuit la formarea a peste 5000 de specialişti în medicină veterinară care au activat sau activează în toate sectoarele profesiei, pe toate meridianele globului.
Aparţinând domeniului medical, medicina veterinară este o profesie liberală, guvernată de o legislaţie modernă reglementată european, ce permite practicanţilor săi libera circulaţie şi inserţie profesională în spaţiul Uniunii Europene.

Disciplinele curriculare şi pregătirea practică în clinicile facultăţii pe parcursul celor 6 ani oferă studenţilor un solid fundament pentru rolul pe care şi-l vor asuma după absolvire – salvgardarea sănătăţii necuvântătoarelor şi a semenilor. Oportunităţile de angajare sunt numeroase, absolvenţii putând opta pentru cabinete şi clinici private, reţeaua veterinară de stat, industria farmaceutică şi farmaciile veterinare, ferme, laboratoare de diagnostic, institute de cercetare, unităţi ale poliţiei şi armatei.

După admiterea României în Uniunea Europeană (2007) şi adoptarea sistemului de credite transferabile, Facultatea de Medicină Veterinară din Iaşi a stabilit relaţii de colaborare cu numeroase instituţii de învăţământ medical-veterinar din Europa, ceea ce permite, atât cadrelor didactice, cât şi studenţilor, efectuarea de stagii de perfecţionare în cadrul programelor de mobilităţi Socrates-Erasmus.
Facultatea noastră oferă un curriculum modern, în perfect acord cu cerinţele unui învăţământ european modern. Misiunea formativă a şcolii ieşene de Medicină Veterinară este dublată de o însemnată activitate ştiinţifică recunoscută prin numeroase premii, medalii şi distincţii obţinute de membrii săi, în ţară şi străinătate. Potenţialul uman şi logistic al facultăţii a permis relaţii fructuoase de colaborare cu renumite instituţii de cercetare cum ar fi Institutul Pasteur din Paris sau Academia Română. Se oferă astfel posibilitatea tinerilor absolvenţi să-şi continue cariera profesională prin studii de doctorat şi post-doctorat în cadrul unei echipe dinamice şi motivate, cu vizibilitate internaţională.

Misiune

Misiunea fundamentală FMV Iaşi, intergată şi armonizată cu misiunea Universităţii pentru ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USV Iaşi), o constituie formarea profesională de specialişti cu înaltă calificare în domeniul Medicinii Veterinare, prin îmbunătăţirea continuă a calităţii educaţiei şi cercetării, pregătirea eficientă a studenţilor într-un mediu multicultural, creşterea reputaţiei internaţionale şi a vizibilităţii şi asigurarea de servicii sociale care să sporească angajamentul social al facultăţii faţă de comunitate (Plan operațional)

Misiunea FMV Iaşi cuprinde trei dimensiuni importante:

A. Misiunea didactică– constă în pregătirea studenţilor în vederea exercitării profesiei de medic veterinar, cu competenţe în:

  • apărarea sănătăţii animalelor;
  • igiena şi controlul produselor de origine animală;
  • biotehnologii medicale veterinare;
  • diagnosticul de laborator veterinar;
  • controlul producţiei, comercializării şi utilizării produselor de uz veterinar;
  • controlul modului în care este organizat şi se desfăşoară transportul animalelor, produselor animaliere şi al furajelor;
  • apărarea sănătăţii publice;
  • creşterea, exploatarea şi furajarea animalelor;
  • reproducţia animalelor;
  • cercetări de genetică animală, fundamentală şi aplicată;
  • protecţia animalelor domestice şi a celor sălbatice;
  • controlul modului în care se realizează industrializarea şi valorificarea produselor de origine animală;
  • protecţia mediului şi controlul poluării;
  • statistica medicală veterinară;
  • învăţământul şi cercetarea ştiinţifică medicală veterinară.

B. Misiunea de cercetare ştiinţifică constă în formarea şi dezvoltarea competenţelor ştiinţifice şi de cercetare ale studenţilor şi absolvenţilor, în centrele de cercetare avansată ale Universităţii: Centrul Regional de Cercetări Avansate pentru Boli Emergente, Zoonoze şi Siguranţă Alimentară – ROVETEMERG (www.rovetemerg.uaiasi.ro), Laboratorul de Chimioterapie Antimicrobiană, Laboratorul de Biologie moleculară, Biobaza FMV).
Prin rolul important în cercetarea ştiinţifică, FMV Iaşi îşi asumă îmbunătăţirea activităţii şcolii doctorale în domeniul medicinii veterinare, abordarea de noi tematici de cercetare în colaborare cu universităţi şi institute de cercetare din ţară şi din străinătate, dotarea cu echipamente specifice ale laboratoarelor de cercetare proprii.

C. Misiunea de pregătire continuă a absolvenţilor prin studii postuniversitare, de doctorat şi participare la Programul aferent Sistemului Naţional de Educaţie Continuă, iniţiat de Asociaţia Generală a Medicilor Veterinari din România (AGMVR), Colegiul Medicilor Veterinari din România (CMVRo), ANSVSA şi Facultăţile de Medicină Veterinară din ţară. FMV Iaşi reprezintă un centru metodologic de referinţă în cadrul Sistemului Naţional de Educaţie Continuă pentru medicii veterinari din judeţele: Iaşi, Suceava, Neamţ, Bacău, Galaţi, Vaslui, Brăila, Tulcea, Botoşani.

Facultatea de Medicină Veterinară din Iaşi îşi aduce un aport important la dezvoltarea locală, regională, naţională şi europeană sub aspect profesional, social şi economic.

Prin misiunea publică prezentă şi de perspectivă, Facultatea de Medicină Veterinară Iaşi îsi asumă:

  • actualizarea permanentă a instruirii specialiştilor;
  • asigurarea unei calificări superioare a celor mai buni specialişti, prin învăţământul postuniversitar de doctorat, internariat, etc.;
  • acordarea de consultanţă unitătilor productive din zootehnie, industrie alimentară, industria medicamentelor, precum şi organelor de decizie din cadrul structurilor de management şi juridice;
  • dezvoltarea cooperării cu facultăţi similare şi instituţii de cercetare din ţară şi străinătate.

Obiective

Obiectivul principal al Facultăţii de Medicină Veterinară este acela de a-şi consolida o identitate clară şi inconfundabilă în context naţional şi internaţional, de a deveni o instituţie performantă, cu recunoaştere europeană (acreditată EAEVE), capabilă să aplice un învăţământ centrat pe student şi să se implice în activităţi de cercetare ştiinţifică fundamentală şi aplicativă de anvergură, convertibile inclusiv în plus-valoare economică, prin coeziunea eforturilor comune, pe principii de profesionalism, etică şi deontologie profesională, implicare necondiţionată, respect pentru comunitate şi excelenţă în activităţile derulate.

Principalele obiective specifice ale programului de studiu de MEDICINĂ VETERINARĂ sunt reglementate de HG 469/24 iunie 2015, anexa nr. 2, care prevede dobandirea următoarelor cunoştinţe şi competenţe:

a) cunoştinţe corespunzătoare despre ştiinţele pe care se bazează activităţile de medic veterinar şi despre dreptul Uniunii Europene referitor la activităţile respective;

b) cunoştinţe corespunzătoare despre structura, funcţiile, comportamentul şi nevoile psihologice ale animalelor, precum şi abilităţile si competentele necesare privind creşterea, alimentaţia, bunăstarea, reproducerea şi igiena acestora, în general;

c) abilităţile şi competenţele clinice, epidemiologice şi analitice necesare pentru prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul bolilor animalelor, inclusiv anestezie, chirurgia aseptică şi eutanasiere, considerate individual sau în grup, inclusiv cunoştinţe specifice despre bolile transmise la oameni;

d) cunoştinţe, abilităţi şi competenţe de medicina preventivă, inclusiv competenţe referitoare la anchete şi cerificare;

e) cunoştinţe corespunzătoare despre igiena şi despre tehnologia producerii, fabricării şi punerii în circulaţie a produselor alimentare destinate animalelor sau a celor de origine animală destinate consumului uman, inclusiv abilităţile şi competenţele necesare pentru a înţelege şi a explica bunele practici în acest domeniu;

f) cunoştinţele, abilităţile şi competenţele necesare pentru utilizarea responsabilă şi judicioasă a medicamentelor de uz veterinar pentru tratarea animalelor şi pentru asigurarea siguranţei în lanţul alimentar şi a protecţiei mediului;

În conformitate cu HG 469/2015 şi cu adresa MECS nr. 351/28.07.2015 s-a recurs la adaptarea unitară a planurilor de învăţămant la toate facultăţile de Medicină Veterinară din România.

Competenţe dobandite de absolvenţi la finalizarea studiilor conform reglementărilor europene

Competenţe generale

  • Sănătatea animalelor; supravegherea şi diagnosticul de laborator veterinar; diagnosticarea, profilaxia şi tratarea bolilor / sindroamelor care afectează animalele.
  • Sănătate publică veterinară, inspecţia şi controlul veterinar de frontieră; supravegherea epidemiologică a efectivelor de animale, depistarea, prevenirea şi combaterea bolilor, inclusiv a zoonozelor.
  • Igiena produselor animaliere şi de origine animală; avizarea producerii, comercializării şi consumului produselor alimentare de origine animală, controlul calităţii şi siguranţei producţiilor animaliere, inclusiv prin analiză HACCP.
  • Testarea, înregistrarea şi autorizarea producerii, a condiţionării şi comercializării produselor de uz veterinar şi a altor materii care pot influenţa starea de sănătate a animalelor; comercializarea cu amănuntul şi utilizarea produselor biologice, antiparazitare de uz special şi medicamentelor de uz veterinar.
  • Asigurarea expertizei şi managementului în protecţia, bunăstarea, creşterea, îngrijirea, hrănirea, reproducţia şi producţia animalieră, precum şi în protecţia mediului; controlul igienei furajelor.
  • Efectuarea cercetării ştiinţifice şi a activităţilor de formare profesională, instruire continuă, consultanţă şi audit în domeniile de competenţă.

Abilităţi cognitive specifice

  • Înţelegerea responsabilităţilor etice şi juridice ale medicului veterinar în legătură cu pacienţii (animalele), proprietarii, mediul înconjurător, politicile şi societatea.
  • Să înţeleagă contextului economic şi emoţional în care operează medicul veterinar.
  • Să fie capabil să revizuiască şi să evalueze literatura şi prezentările în mod critic.
  • Să înţeleagă şi să aplice principiile de abordare clinică, precum si practicarea medicinei veterinare bazată pe dovezi.
  • Să demonstreze capacitatea de a face faţă situaţiilor de lucru cu informaţii incomplete, cu situaţii neprevăzute, şi să se adapteze la schimbare.
  • Să demonstreze că îşi recunoaşte limitele personale şi profesionale şi să ştie cum să caute consiliere profesională, asistenţă şi sprijin atunci când este necesar.
  • Să demonstreze capacitate de învăţare pe tot parcursul vieţii şi angajament de învăţare şi de dezvoltare profesională. Aceasta include înregistrarea şi analiza experienţelor profesionale şi luarea de măsuri în vederea îmbunătăţirii performanţelor şi competenţelor.
  • Să ia parte la procesele de auto-evaluare şi de evaluare la nivel de grup, în scopul îmbunătăţirii performanţei.

Competenţe de profesionale

  • Pregătirea exactă a înregistrărilor clinice şi a rapoartelor de caz, într-o formă satisfăcătoare pentru colegi şi uşor de înţeles de către public.
  • Să obţină o anamneză corectă şi relevantă a animalului sau a grupului de animale şi a mediului înconjurător.
  • Să manipuleze şi să contenţioneze pacienţii în condiţii de siguranţă şi cu respect faţă de animal, şi să instruiască alte persoane pentru a ajuta medicul veterinar în efectuarea acestor tehnici.
  • Efectuarea unui examen clinic complet si demonstrarea capacităţii de luare a deciziilor clinice.
  • Să elaboreze planuri de tratament adecvate şi să administreze un tratament în interesul pacienţilor şi în concordanţă cu resursele disponibile.
  • Să asiste toate speciile în caz de urgenţă şi de prim ajutor.
  • Să evalueze starea fizică, bunăstarea şi statusul nutriţional al unui animal sau grup de animale şi să informeze clientul cu privire la principiile de creştere şi de hrănire.
  • Să colecteze, să conserve şi să transporte probele, să aleagă testele de diagnostic adecvate, să interpreteze şi să înţeleagă limitele rezultatelor testului.
  • Să înţeleagă contribuţia pe care tehnicile imagistice şi alte tehnici de diagnostic pot contribui la stabilirea diagnosticului. Să folosească echipament imagistic de bază şi să poată să examineze eficient şi corect, în funcţie de caz, în conformitate cu bunele practici de sănătate şi siguranţă şi reglementările în vigoare.
  • Să recunoască semnele ce conduc la suspicionarea unor posibile boli cu declarare obligatorie, raportabile şi zoonotice şi de asemenea ale abuzului şi să ia măsuri corespunzătoare, inclusiv notificarea autorităţilor competente.
  • Să acceseze sursele adecvate de date privind medicamentele autorizate.
  • Să poată prescrie şi să elibereze medicamente în mod corect şi responsabil, în conformitate cu legislaţia şi cele mai recente recomandări. Să raporteze reacţiile adverse suspectate prin căile adecvate.
  • Să aplice principiile de biosecuritate în mod corect.
  • Să efectueze corect procedurile aseptice.
  • Să efectueze în condiţii de siguranţă sedarea şi anestezia generală şi locală; să implementeze tehnici de contenţie chimică.
  • Să evalueze şi gestioneze durerea.
  • Să poată recunoaşte când este oportună eutanasia şi să o efectueze fără a provoca suferinţă animalului, folosind o metodă adecvată, cu sensibilitate/compasiune faţă de proprietari şi alte persoane, ţinând seama de siguranţa celor prezenţi şi să ofere consultanţă pentru îndepărtarea cadavrului.
  • Să efectueze necropsii, să înregistreze observaţiile, să preleveze probe de ţesuturi, să le depoziteze şi transporte.
  • Să efectueze inspecţia ante-mortem a animalelor din lanţul alimentar inclusiv să acorde atenţie aspectelor referitoare la bunăstare; să identifice în mod corect condiţiile care afectează calitatea şi siguranţa produselor de origine animală, să excludă animalele a căror stare face ca produsele lor să nu fie adecvate pentru lanţul alimentar.
  • Să facă inspecţie a produselor alimentare şi a furajelor, inclusiv inspecţie post mortem la animale destinate producţiei de alimente şi inspecţii în domeniul tehnologiei alimentare.
  • Să consilieze şi să pună în aplicare, programe de prevenire şi eradicare adecvate pentru fiecare specie şi în concordanţă cu standardele acceptate de sănătate animală, bunăstare şi sănătate publică.

Competenţe de transversale

  • Să demonstreze cunoaşterea organizării, managementului şi legislaţiei legate de o afacere veterinară şi drepturile angajaţilor.
  • Să promoveze, monitorizeze şi să menţină sănătatea şi siguranţa în mediul veterinar:
  • Să demonstreze cunoaşterea sistemelor de asigurare a calităţii, să aplice principiile de gestionare a riscurilor în activitatea lor.
  • Să comunice eficient cu clienţii, publicul, colegi de aceeaşi profesie şi autorităţile veterinare, folosind un limbaj adecvat pentru publicul vizat şi să respecte în totalitate confidenţialitatea şi viaţa privată.
  • Să muncească eficient, ca membru al unei echipe multidisciplinare în furnizarea de servicii.
  • Utilizarea capacităţilor profesionale pentru a contribui la progresul cunoaşterii veterinare şi a conceptului “o singură medicină”, pentru a îmbunătăţi sănătatea şi bunăstarea animalelor, calitatea îngrijirii animalelor şi sănătatea publică veterinară.
  • Să comunice în mod clar şi să colaboreze cu laboratoarele de referinţă şi cu serviciile de diagnostic, inclusiv prin furnizarea unei anamneze adecvate.

Ocupaţii posibile (ANC)

  • Medic veterinar (225002)
  • Epizootolog (225001)
  • Cercetător în medicina veterinară (225004)

Ocupaţii posibile: medic veterinar Incluse în COR

  • 225004 – Cercetător în medicină veterinară
  • 225005 – Asistent de cercetare în medicină veterinară
  • 225003 – Medic veterinar – oncologie comparată
  • 231001 – Asistent universitar
  • 231002 – Conferenţiar universitar
  • 231003 – Lector universitar
  • 231005 – Profesor universitar
  • 231006 – Expert centru de perfecţionare
  • 132449 – Manager farmacie***
  • 214131 – Analist calitate
  • 214535 – Asistent de cercetare în controlul calităţii produselor alimentare 214130 – Auditor în domeniul calităţii
  • 325714 – Auditor în domeniul siguranţei alimentare
  • 214533 – Cercetător în controlul calităţii produselor alimentare
  • 242213 – Expert accesare fonduri structurale si de coeziune europene 214951 – Expert tehnic extrajudiciar
  • 335105 – Expert/ inspector vamal
  • 233002 – Profesor în învăţământul gimnazial
  • 233001 – Profesor în învăţământul liceal, postliceal

Debuşeele pe piaţa muncii: agent de vânzări medicamente, agent de vânzări echipamente medicale, manager unitate zootehnică, manager unitate din industria alimentară, dresor de animale.