Admitere

Perioada de înscriere

Admiterea pentru ciclul de licență va avea loc în luna iulie 2024. În eventualitatea neocupării locurilor planificate, se va organiza o a doua sesiune de admitere, în luna septembrie 2024.

În perioada 29.04.2024 – 18.07.2024 este deschisă platforma de preînscriere online pentru toate programele de studii din cadrul USV Iaşi, iar cei care doresc se pot preînscrie folosind platforma.

Perioada de înscriere a candidaţilor în sesiunea iulie va fi 8–19 iulie 2024, iar pentru sesiunea din septembrie este 2–5 septembrie 2024.

Programul orar pentru înscriere este 08:00 – 16:00 de luni până vineri și 09:00 – 13:00 pentru sâmbătă şi duminică.

Studiile de masterat au o durată de patru semestre, integrează mai multe domenii de specializare şi urmăresc aprofundarea sau extinderea competenţelor în aceste domenii. Masteratul se încheie cu o disertaţie în baza căreia, după promovare, absolvenţii primesc “diploma de master”.

Admiterea va avea loc în luna iulie 2024. În eventualitatea neocupării locurilor planificate, se va organiza o a doua sesiune de admitere, în luna septembrie 2024.

Perioada de înscriere a candidaţilor va fi 20 iunie-11 iulie 2024, iar pentru eventuala sesiune de admitere din septembrie va fi 2-5 septembrie 2024.

Criterii de admitere

Criterii de admitere la ciclul de licență, după notele de la Bacalaureat:

  • 50% nota de la proba scrisă de Limba şi literatura română,
  • 50% nota de la o altă probă scrisă, la alegere,

Candidații din lista finală care nu au fost declarați admiși, pot opta în bază unei cereri, pentru a se înscrie ca studenți în regim cu taxă

Un candidat poate participa concomitent la concurs pentru admiterea la mai multe domenii din aceeaşi instituţie sau din instituţii de învăţământ superior diferite, în condiţiile stabilite de Senatul universităţii, dar poate fi admis numai la un singur domeniu pe locuri subvenţionate de la bugetul de stat.

Absolvenţii învăţământului superior de stat sau particular, cu diplomă de licenţă/absolvire, pot urma un al doilea domeniu pe locuri cu taxă sau fără taxă, după caz, în urma admiterii, în funcţie de perioada în care au fost susţinuţi financiar de la bugetul de stat, pe care au obligaţia să o declare la înscriere şi să certifice printr-o adeverinţă eliberată de facultatea primului domeniu/specializare.

Admiterea candidaţilor la studiile universitare de masterat se face prin concurs, criteriile de departajare fiind:

  • proba de interviu/test, cu aprecierea admis” sau “respins” (probă eliminatorie)
  • notele obţinute la examenul finalizare a studiilor de licenţă:
    – Nota 1: evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate (N1): 40%
    – Nota 2: prezentarea şi susţinerea lucrării de licenţă sau a proiectului de diplomă (N2): 60%

Admiterea candidaţilor care au promovat proba de interviu se va face în ordinea strict descrescătoare a mediilor calculate cu formula:
M = 0,4 N1 + 0,6 N2

La înscriere candidaţii vor prezenta un atestat privind comunicarea într-o limbă străină de circulaţie internaţională, eliberat de Disciplina de Limbi străine a IULS sau de o altă instituţie specializată recunoscută, dar avizat de Disciplina de Limbi străine.

Număr de locuri propuse

Număr de locuri la ciclul de LICENȚĂ

Domeniu

Specializare

Nr. locuri propuse

Buget

Taxă

Horticultură

Horticultură

44

25

Peisagistică

36

Ingineria mediului

Ingineria mediului

20

10

Biotehnologii

Biotehnologii agricole

20

20

Total Horticultură

120+2*+3***+1****+1*****

45+1**

* Absolvenţi licee rural – buget
 ** Absolvenţi licee rural – taxă
 *** Rromi – buget
 **** Candidaţi proveniţi din sistemul de protecţie sociala – buget
 ***** Candidaţi cu cerinţe edicaţionale speciale/dizabilitaţi – buget

Locuri pentru români de pretutindeni: 6 (cu bursă)+6 (fără bursă)+3 (cu taxă)

Număr de locuri la MASTER

Domeniul

Programul de masterat

Nr. locuri

buget

taxă

Horticultură

Amenajări peisagistice urbane şi teritoriale

69

20

Horticultură ecologică

Producerea seminţelor şi materialului săditor horticol

Protecţia plantelor

Tehnologia şi controlul calităţii băuturilor

Ingineria mediului

Managementul şi protecţia mediului

15

5

Total Horticultură

84+1*

25

* locuri pentru rromi

Locuri la master pentru românii de pretutindeni: 2 (cu bursă)+2 (fără bursă)+1 (cu taxă)

Fișe de înscriere

Studii de master

Învățământ la distanță

Acte necesare înscrierii pentru studii de licență

– extras din metodologia de admitere –

6.2. Fiecare candidat va completa o cerere de înscriere în care se vor menţiona, sub semnatura proprie, toate datele solicitate în formular.

La fişa de înscriere se anexează urmatoarele acte:

  • diploma de bacalaureat sau diploma echivalentă cu aceasta, precum şi foaia matricolă, ambele în original;
  • certificatul de naştere, în copie şi original;
  • certificatul de căsătorie (dacă este cazul), în copie şi original;
  • copia actului de identitate (buletin/carte identitate);
  • adeverinţă medicală tip, eliberată de cabinetele medicale şcolare sau medicul de familie. Comisiile de admitere pot solicita, după caz, şi avizul medicului Universitaţii;
  • patru fotografii color tip buletin de identitate (3/4 cm);
  • pentru candidaţii studenţi se solicită: o adeverinţa din care să rezulte calitatea de student, copie după diploma de bacalaureat sau diploma echivalentă cu aceasta, precum şi după foaia matricolă;
  • în cazul în care candidatul este înscris pentru concurs şi la o altă facultate/domeniu, în locul diplomei de bacalaureat sau adeverinţei în original, va anexa o copie şi copia legitimaţiei de înscriere la prima facultate/domeniu, care se autentifică, după original, de către secretariatul la care se face prima înscriere;
  • diploma de licenţă sau diploma echivalentă cu aceasta, precum şi diploma de absolvire pentru absolvenţii care doresc să urmeze o a doua specializare;
  • chitanţa de plată a taxei de înscriere (150 lei);
  • candidaţii care doresc să urmeze al doilea domeniu (studenti/absolvenţi), vor prezenta o adeverinţă eliberată de facultatea primului domeniu/specializare, din care să rezulte numărul anilor în care au fost susţinuţi de la bugetul de stat;
  • acordul pentru folosirea/prelucrarea datelor personale.
  • actele doveditoare, în baza cărora se aprobă, la cerere, scutirea de taxă pentru înscriere (orfani de ambii părinţi, proveniţi de la Casa de copii, urmaşi ai celor decedaţi sau răniţi în Revoluţia din Decembrie 1989, copiii personalului didactic şi auxiliar didactic aflat în activitate sau pensionat şi ai personalului tehnico-administrativ din universitatea proprie, până la vârsta de 26 de ani.

6.3. Absolvenţii de liceu promoţia 2024 pot prezenta în locul diplomei de bacalaureat, adeverinţă tip că au absolvit liceul şi au promovat examenul de bacalaureat, cu specificarea notelor obţinute la probele scrise şi media examenului de bacalaureat, media generală a anilor de studiu din liceu, precum şi termenul de valabilitate şi faptul că nu a fost eliberată diploma de bacalaureat.

6.4 Candidaţii din această categorie admişi la concursul de admitere, au obligaţia de a depune diploma de bacalaureat în original, până cel târziu la data începerii anului universitar 2024/2025, în caz contrar pierd locul finanţat de la bugetul de stat.

6.5 Întrucât candidaţii au dreptul legal de a se prezenta concomitent la două sau mai multe domenii în vederea admiterii în învăţământul superior, în cazul înscrierii la sediul facultăţii, dosarul cu actele în original se depune la prima opţiune.

6.6 Înscrierea pentru celelalte domenii se face pe baza documentelor mai sus menţionate, prezentate în copie, la care se adaugă o adeverinţă (în original) de la facultatea unde s-a depus dosarul cu acte în original.

6.7. Dosarele candidaţilor respinşi sau ale acelora care renunţă la şcolarizare se restituie acestora, la cerere, pe baza actelor de identitate, potrivit calendarului stabilit de fiecare facultate, în maximum 5 zile de la afişarea rezultatelor.

Acte necesare pentru românii de pretutindeni

Acte necesare înscrierii pentru studii de master

Înscrirea la concurs se face pe bază de cerere, cu menţionarea, sub semnătura proprie, a tuturor datelor solicitate de formulare.

La fişa de înscriere se anexează urmatoarele acte:

  • diploma de bacalaureat şi diploma de licenţă (sau echivalenta acesteia) – ambele în original;
  • suplimentul la diplomă/foaia matricolă de la facultatea absolvită, în original;
  • certificatul de naştere, în copie şi original;
  • certificatul de căsătorie (dacă este cazul), în copie şi original;
  • copia actului de identitate (buletin/carte identitate);
  • adeverinţă medicală tip, eliberată de cabinetele medicale şcolare sau medicul de familie. Comisiile de admitere pot solicita, după caz, şi avizul medicului Universitaţii;
  • patru fotografii color tip buletin de identitate (3/4 cm);
  • chitanţa de plată a taxei de înscriere (150 lei);
  • candidaţii care doresc să urmeze al doilea domeniu (studenti/absolvenţi), vor prezenta o adeverinţă eliberată de facultatea primului domeniu/specializare, din care să rezulte numărul anilor în care au fost susţinuţi de la bugetul de stat;
  • în cazul în care candidatul este înscris pentru concurs şi la o altă facultate/domeniu, în locul diplomei de bacalaureat (sau adeverinţei în original) şi de licenţă va anexa o copie şi copia legitimaţiei de înscriere la prima facultate/domeniu, care se autentifică, după original, de către secretariatul la care se face prima înscriere;
  • atestatul de comunicare într-o limbă străină de largă circulaţie internaţională.

Taxe

Taxa de înscriere

Taxa de înscriere este de 150 lei şi permite înscrierea la toate specializările din cadrul unei facultăţi.

Taxa de înscriere se achită la casieria facultăţii unde vă înscrieţi. Fiecare casierie are un program zilnic de încasări de luni până duminică între orele 8:00 şi 16:00.

Dacă vă veţi înscrie online, veţi plăti taxa prin transfer bancar la unul din următoarele două conturi ce au ca beneficiar USV Iaşi:
Cod fiscal 4541840
Cont BRD – RO 39 BRDE 240 SV 60462192400
Cont Trezoreria Iaşi – RO 44 TREZ 40620F330500XXXX

Important!
În cazul plăţii taxei prin transfer bancar trebuie sa fie menţionate, neapărat, la Detalii plată, următoarele informaţii:

  • facultatea unde se înscrie candidatul,
  • numele şi prenumele candidatului.

 

Taxa de înmatriculare

Pentru admiterea în anul universitar 2024/2025 cuantumul taxei de înmatriculare este de 100 lei.

 

Taxe de studii

Cuantumul taxelor de studiu se stabileşte de către Senatul Universităţii cu minim două săptămâni înainte de începerea înscrierilor.

Pentru anul universitar în curs, 2024-2025, taxa de studii pentru ciclul de licență este de 3500 lei, iar pentru master este de 3625 lei.