Student la Facultatea de Agricultură
La terminarea studiilor, absolvenții Facultății de Agricultură pot opta pentru:
- societăți şi asociații agricole, ferme private;
- societăți din domeniul industriei alimentare;
- primării, camere agricole;
- Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură;
- oficii județene şi centre locale de consultanță agricolă;
- firme private de consultanță agricolă;
- societăți de distribuție a inputurilor producției agricole (material semincer, mijloace chimice, mijloace mecanice etc.);
- managementul resurselor montane;
- oficii pentru protecția consumatorului;
- poliția vamală fitosanitară;
- institute de cercetare;
- învățământ superior;
- școli generale, licee de profil agricol şi economic;
- agenții şi oficii de dezvoltare rurală;
- certificarea şi evaluarea terenurilor şi produselor agricole;
- oficii de controlul alimentelor;
- oficii şi laboratoare zonale de pedologie, agrochimie, protecția plantelor, controlul calității seminţelor;
- organizarea teritoriului şi protecția mediului, direcții de programe de dezvoltare durabilă;
- inspectorate vamale;
- ecologie şi protecţia mediului;
- topografie şi cartografie;
Absolvenții cu rezultate deosebite în timpul cursurilor universitare pot fi încadrați, pe bază de concurs, în învățământul superior, devenind cadre didactice în universitățile agricole.
A fi student la Universitatea de Științele Vieții “Ion Ionescu de la Brad” din Iași înseamnă şi multiple posibilități de pregătire în afara țării. Stagiile de practică ce pot fi urmate au o durată de la trei luni la un an, iar locațiile ce pot fi alese sunt din universități partenere din întreaga Europă, ferme cu importantă recunoscută sau Pe lângă mobilitățile consacrate prin programul Erasmus, studenții Facultății noastre au la dispoziție şi stagii de practică în străinătate în urma cărora pot obține şi importante câștiguri financiare sau pot trăi “cea mai tare experiență din studenție” (de ex. în SUA, prin programe de tipul Work and Travel).
De asemenea, studenții au fost întotdeauna încurajați să se implice şi în activități extra-curriculare, fie ele profesionale (Simpozionul științific studențesc, Agronomiada), sportive (fotbal, tenis, volei etc.) sau artistice.
USV Iaşi are un Ansamblu folcloric studențesc, “Mugurelul” care a fost înființat acum mai bine de 50 de ani de către un grup de studenți pasionați şi dedicați.
Simpozionul Științific Studențesc este o manifestare de tradiție în cadrul Universității de Științele Vieții “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi care se desfășoară în primăvara fiecărui an.
Scopul Simpozionului este de a crea cadrul pentru prezentarea şi dezbaterea lucrărilor ce conțin rezultate științifice şi tehnice obținute de către studenții participanți pe parcursul pregătirii profesionale, precum şi de a facilita colaborarea științifică între participanți.
Iar Agronomiada este una dintre cele mai importante competiții pentru studenții noștri, cu o lungă tradiție, organizată anual în unul dintre cele cinci centre universitare cu profil agronomic din țara noastră (Iași, București, Timișoara, Cluj-Napoca și Craiova).
Studenții sunt, de asemenea, implicați în grupuri de dezbateri științifice, cluburi, activități culturale și de protecție a mediului, precum şi în activitățile organizate de Liga Studenţilor USV Iaşi (Clubul de Agricultură). Liga Studenților este o organizație studențească cu activitate civică fiind unica formă de organizare şi reprezentare, conform statutului, a studenților din cadrul USV Iaşi (facebook – Liga Studentilor Agronomi si Veterinari Iasi).