Informații generale

ADMITERE 2023 – Facultatea de Agricultură

Date generale

Admiterea în învățământul superior agronomic se organizează de Universitate pe baza criteriilor generale stabilite de Ministerul Educației şi a regulamentului propriu. Studiile din învățământul universitar agronomic se încheie cu examen de licență, absolvenții dobândind titlul de “inginer” în specializarea urmată, respectiv “licențiat” în biologie.

Admiterea va avea loc în luna iulie 2023. În eventualitatea neocupării locurilor planificate, se va organiza o a doua sesiune de admitere, în luna septembrie 2023.

Taxa de înscriere în concurs este de 150 lei iar un candidat poate depune dosare la mai multe specializări din cadrul Facultății de Agricultură.

Candidații declarați admiși, la încheierea contractului de școlarizare, vor achita o taxa de înmatriculare în cuantum de 100 lei.

Înmatricularea olimpicilor

Candidații care au obținut în perioada studiilor liceale distincții (premiile I, II, III si mențiune)  la olimpiadele școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației relevante pentru domeniile de studiu din USV Iaşi, beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susținerea concursului de admitere, pe locuri finanțate de la buget, precum și reducerea cu 2.3 a taxei de înscriere.

Localizare

Depunerea dosarelor și înmatricularea la Facultatea de Agricultură au loc în clădirea TPPA, la 150 metri după rondul de tramvai, pe partea stângă.

Acces

Pentru cei care sosesc cu trenul, autocarul sau microbuzul în Iaşi, călătoria din zona Gării centrale, cu taxiul, Bolt sau Uber, nu ar trebui să depășească 20 lei. Ca alternativă,  din stația Gară se poate lua, pentru o stație, tramvaiul 3 sau 7, până în Piaţa Unirii, apoi, în sens invers, spre Copou, tramvaiele 1 sau 13, până la Rond Agronomie (https://sctpiasi.ro/trasee)

Pentru cei care sosesc cu autoturismele personale, de la început trebuie să știe că în Iași, ca și în toate orașele mari ale țării, la anumite intervale orare sau în cum ar fi perioada admiterii, pentru a găsi un loc de parcare trebuie să vă înarmați cu foarte multă răbdare. Daca nu veți găsi un loc de parcare în zona clădirii TPPA, puteți încerca în zona rondului de tramvai, Parcul Expoziției sau la Stadionul Municipal, iar apoi sa va bucurați de o scurtă plimbare prin Copou, până la sediul facultății.

Contact

În general, răspunsul la întrebările privind admiterea se găsesc deja pe acest site. Pentru informații suplimentare şi nelămuriri, nu ezitați să ne contactați: admitere@uaiasi.ro

Secretariat Facultatea de Agricultură

Telefon: 0232 219.175  / 0232 407.424
E-mail: secr_agr@uaiasi.ro

Secretariat Facultatea de Agricultură – Învățământ la distanță

Telefon: 0232 260.095 / 0232 407.499
E-mail: id-agro@uaiasi.ro