Select Page

Comunicat de presă

La USV Iași începe admiterea la masterat, în domenii noi și de interes

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) va da luni, 26 iunie 2023, startul admiterii la studii universitare de masterat. Candidații au posibilitatea de a se înscrie atât la sediul facultăților cât și online. Astfel, perioada de înscriere a candidaților este 26 iunie – 4 iulie 2023 în cazul depunerii actelor la sediul facultății și 26 iunie -3 iulie 2023 în situația înscrierii online.

În ceea ce privește numărul de locuri la studiile de masterat, trebuie precizat că absolvenții de facultate au la dispoziție 480 locuri, dintre care 360 sunt locuri la buget. Românii de pretutindeni au rezervate 21 de locuri.

Programele de studii de masterat sunt generoase, specializările oferite aflându-se la mare căutare, atât în rândul absolvenților de la USV Iași, cât și de la alte universități.

Astfel, la Facultatea de Agricultură se regăsesc: Managementul şi conservarea solurilor, Producerea de sămânţă şi material de plantat, Tehnologii agricole moderne, Tehnologii de agricultură ecologică, Expertiză pe filiera produselor alimentare, Siguranţa alimentară şi protecţia consumatorului, Sisteme avansate de procesare şi controlul calităţii produselor agroalimentare, Administrarea afacerilor agricole, Managementul dezvoltării rurale, Management în alimentaţie publică şi agroturism, Management şi audit în agricultură

La Facultatea de Horticultură pot fi studiate: Amenajări peisagistice urbane și teritoriale, Horticultură ecologică, Producerea semințelor și materialului săditor horticol, Protecția plantelor, Tehnologia și controlul calității băuturilor.

La Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare, pe lângă Managementul calităţii şi siguranţei alimentelor, Managementul exploataţiilor în acvacultură, Managamentul producţiilor animale, Nutriţia şi alimentaţia animalelor, Reproducţie şi ameliorare genetică, în oferta educațională sunt două programe de master noi. Mai exact, este vorba despre Managementul proiectelor şi antreprenoriat în domeniul agroalimentar, Management în industria ospitalității.

În ceea ce privește admiterea la studiile de licență, înscrierea este programată pentru perioada 10 – 21 iulie 2023.

Mai multe detalii:
www.uaiasi.ro/admitere
https://www.facebook.com/uaiasi/

 

Departamentul de Promovare – Comunicare
USV Iași, 21.06.2023