Comunicat de presă
Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) a lansat concursul de idei şi concept pentru reconstruirea clădirii – pavilion 14 Laborator Biotehnologii cu schimbarea funcţiunii în clădire Muzeu.
Concursul are ca scop selectarea celor mai bune propuneri arhitecturale și funcționale pentru edificarea unui Muzeu al Universității, în vederea promovării patrimoniului cultural al instituției de învăţământ superior. Concursul a fost lansat ieri, 14 iunie şi are propus ca termen de primire a proiectelor data de 18 august 2023, urmând ca publicarea rezultatului să aibă loc pe data de 28 august 2023.
Conform regulamentului, concurenții pot fi persoane fizice individuale sau în echipă (în acest caz reprezentată printr-un împuternicit), birouri individuale de arhitectură, asociații constituite de birouri individuale de arhitectură, societăți civile de arhitectură sau alte forme legale de exercitare a profesiei de arhitect sau urbanist sau persoane juridice (societăți comerciale de proiectare), fie individual sau în asociere. În cazul unei asocieri, liderul acesteia va înscrie proiectul în concurs. Premiului I este de 20.000 lei sau, dar nu obligatoriu (valoarea contractului de proiectare, în limita a maxim 3% din valoarea devizului estimativ general al proiectului câștigător) şi pentru premiul al II-lea este prevăzută suma de 5.000 lei.
“Obiectivele strategice ale politicilor regionale de dezvoltare ale Comunității Europene sunt direcționate spre punerea în evidență a patrimoniului cultural local și a diversității acestuia, a aspectelor culturale comune statelor componente, pentru a contribui la apropierea culturală a popoarelor europene și îmbunătățirea cunoașterii reciproce. Scopul principal al muzeelor contemporane îl constituie, pe lângă cercetarea și conservarea exponatelor, educarea și conștientizarea populației într-un domeniu specific fondului patrimonial expus, configurarea spațiilor devenind mult mai atractivă publicului vizitator prin interactivitatea dintre acesta și colecțiile prezentate. Din punct de vedere al expunerii patrimoniului cultural propriu, USV Iași, având originile în secolul al XIX-lea, îşi va înființa un muzeu care să reflecte activitatea academică și științifică a universității, precum și pentru promovarea moștenirii culturale a personalităților locale care au avut un rol marcant în parcursul urmat de învățământul academic agronomic și medical veterinar românesc”, a declarat prof. univ. dr. Gerard Jităreanu, rectorul USV Iaşi.
Pentru a-și înscrie propunerea în concurs, cei interesaţi sunt invitaţi să consulte regulamentul aici.
Pentru orice alte întrebări, organizatorii pot fi contactați la adresa investitii@uaiasi.ro sau la 0232 407.365.
Departamentul de Promovare – Comunicare
USV Iași, 15.06.2023