Select Page

Anunțuri

2024

26.09.2024

Universitatea de Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USV IAȘI) cu sediul în Mun. Iași, Aleea Mihail Sadoveanu nr. 3, jud. Iași, reprezentată legal de Prof. Univ. Dr. Gerard JITĂREANU în calitate de Rector, lansează prezentul Anunț în vederea informării actorilor socio-economici cu privire la activitățile CDI (Cercetare – Dezvoltare – Inovare) care se vor derula prin intermediul proiectului descris mai jos, acesta fiind menit să încurajeze colaborarea dintre mediul de cercetare și mediul de afaceri.

Astfel, în contextul apelului de proiecte lansat de ADR NORD – EST, cu titlul PR/NE/2024/P1/RSO1.1.2/1/ INFRASTRUCTURI CDI, derulat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027, organizația de cercetare USV IAȘI iși manifestă interesul de depunere a Propunerii de proiect cu titlul: “DEZVOLTAREA UNUI PROGRAM INFORMATIC INTEGRAT ERP, PENTRU CREȘTEREA PERFORMANȚEI ÎN AGRIBUSINESS” PRIN CONSTRUIRE CENTRU DE CERCETĂRI AVANSATE ÎN AGRIBUSINESS – “ARCA”.

Proiectul vizează operaționalizarea CENTRULUI DE CERCETĂRI AVANSATE PENTRU AGRIBUSINESS – “ARCA”, prin edificarea unei construcții noi, aceasta reprezentând componenta majoritară de investiții din cadrul proiectului propus spre finanțare. Edificarea clădirii CENTRULUI DE CERCETĂRI AVANSATE PENTRU AGRIBUSINESS – ARCA se va realiza în Municipiul Iași, Aleea Mihail Sadoveanu nr. 7, jud. Iași. ”

Denumire integrală apel: “Activități CDI și investiții în organizațiile CDI publice și universități”, PRIORITATEA 1 – NORD-EST – O REGIUNE MAI COMPETITIVĂ, MAI INOVATIVĂ, OBIECTIV SPECIFIC (1.1) – DEZVOLTAREA ȘI SPORIREA CAPACITĂȚILOR DE CERCETARE ȘI INOVARE ȘI ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR AVANSATE, OPERAȚIUNE 2 – ACTIVITĂȚI CDI ÎN COLABORARE CU IMM ȘI INVESTIȚII ÎN ORGANIZAȚIILE CDI PUBLICE ȘI UNIVERSITĂȚI, ORIENTATE SPRE NEVOILE IDENTIFICATE ÎN PROCESUL DE DESCOPERIRE ANTREPRENORIALĂ REGIONAL, APEL 1 ACTIVITĂȚI CDI ȘI INVESTIȚII ÎN ORGANIZAȚIILE CDI PUBLICE ȘI UNIVERSITĂȚI

» Anunt de informare
» Expresie de interes ARCA

08.04.2024

Procedură de selecție a unor parteneri privați în vederea elaborării, depunerii si implementării unui proiect în cadrul PEO 2021-2027, Prioritate: 6 – Prevenirea părăsirii timpurii a școlii și creșterea accesului și a participării grupurilor dezavantajate la educație

» Anunţ de selecţie parteneri
» Anexa 1: Scrisoare de intenţie
» Anexa 2: Fişa partenerului
» Anexa 3: Grila de evaluare pentru etapa de calificare a participanţilor
» Anexa 4: Grila de evaluare pentru etapa de selecţie a participanţilor
» Anexa 5: Declaraţie de angajament
» Anexa 6: Declaraţia de eligibilitate
» Anunt intermediar selecție: Anunț privind rezultatul procedurii de selecție
» Raport intermediar selecție: Raport intermediar privind rezultatul intermediar al procedurii de selecție
» Anunț final selecție: Anunț final privind rezultatul procedurii de selecție
» Raport final selecție: Raport final privind rezultatul intermediar al procedurii de selecție

2023

16.10.2023

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată a bunurilor aparţinând instituţiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, USV Iaşi publică lista mijloacelor fixe disponibile pentru valorificare prin transfer fără plată:
» Anunţ despre lista mijloacelor fixe disponibile prin transfer fără plată
» Tabel centralizator cu mijloacele fixe propuse pentru scoaterea din funcţiune / declasare

18.08.2023

Chestionar despre serviciile publice digitale ale USV Iaşi

Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi face parte din Grupul de lucru pentru elaborarea “Strategiei de Transformare Digitală a Judeţului Iaşi”. În acest context, vă invităm să contribuiţi la eficientizarea digitalizării prin completarea unor chestionare care ne vor ajuta să înţelegem mai bine nevoile şi aşteptările dumneavoastră.

24.07.2023

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu
pentru proiectul Construire linie de vinificaţie şi depozit de fructe conform PUZ aprobat cu HCL nr. 235/05.06.2019

14.06.2023

Concurs de soluţii pentru Reconstruire clădire pavilion 14 Laborator Biotehnologii cu schimbarea funcţiunii în clădire Muzeu al USV Iaşi

Tema de proiectare

Plan topografic

Certificat de urbanism

Extras de plan cadastral

Grila de evaluare

Calendarul concursului

Nr. crt. Activitate Perioadă
1

Lansarea oficială a concursului

 

14.06.2023
2 Accesarea documentației de participare începând cu data publicării                          anunțului – 14.06.2023
3 Vizită în teren, la amplasament

la solicitarea celor interesați

15.06.2023-30.07.2023

4 Termen/limită pentru solicitări c1arificări și întrebări

cu 20 de zile înainte de data limită pentru depunerea  proiectelor

 

5 Termen răspuns la solicitări

Organizatorul va răspunde solicitărilor de clarificări și întrebări cel târziu în a 11-a zi înainte de termenul limită  de depunere a proiectelor

 

6 Data limită predare și înregistrare proiecte 18.08.2023, ora 13.00
7 Jurizarea proiectelor 21-25.08.2023
8 Anunț oficial câștigător 25.08.2023
9 Publicarea rezultatului pe site-ul  oficial  al concursului 25.08.2023
10 Expoziție, conferință Se va comunica ulterior pe site https://iuls.ro/universitate/anunturi-3/ 

Secretariat concurs

Secretariatul concursului este asigurat prin grija Serviciului Dezvoltare Instituţională al Universităţii pentru Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi

Persoană de contact:
Ec. Mia Andreea MERTICARIU
investitii@uaiasi.ro 
0232 407.365

Rezultate finale

Diplome de participare

Rezultatul concursului - Proiecte

Arhitect Andrei Ignat (S.C. AIARHITECTURA S.R.L.)

 

 

Arhitect George Sava

2022

24.11.2022

Anunţ privind procedura de selecţie a partenerilor – operatorilor economici, în vederea realizării demersurilor necesare pentru constituirea unui consorţiu regional integrat pentru învăţământ dual, respectiv pentru redactarea şi depunerea unei cereri de finanţare în cadrul competiţiei din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta C15: Educaţie, Reforma 4: Crearea unei rute profesionale complete pentru învăţământul tehnic superior, Investiţia 6: Dezvoltarea a minimum 10 consorţii regionale şi dezvoltarea şi dotarea a minimum 10 campusuri profesionale integrate.

Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de email proiectemajore@uaiasi.ro

Data limită pentru primirea ofertelor este de 29.11.2022, ora 14:00.

 Anunţ de participare
Anunt prelungire perioada de selectie
Anunţ cu privire la rezultatul procedurii de selecţie a partenerilor – operatori economici

 

03.11.2022

Anunţ privind procedura de selecţie a partenerilor – operatorilor economici, în vederea realizării demersurilor necesare pentru constituirea unui consorţiu regional integrat pentru învăţământ dual, respectiv pentru redactarea şi depunerea unei cereri de finanţare în cadrul competiţiei din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta C15: Educaţie, Reforma 4: Crearea unei rute profesionale complete pentru învăţământul tehnic superior, Investiţia 6: Dezvoltarea a minimum 10 consorţii regionale şi dezvoltarea şi dotarea a minimum 10 campusuri profesionale integrate.

Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de email proiectemajore@uaiasi.ro

Data limită pentru primirea ofertelor este de 10.11.2022, ora 14:00.

 Anunţ de participare
 Decizie anulare procedură de selecţie

20.09.2022

În baza Acordului de Grant nr. 281/SGU/NC/II/12.12.2019, semnat cu MEN-UMPFE, Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi / Facultatea de Horticultură – a accesat în cadrul schemei de granturi Pentru Universităţi – Granturi Competitive (SGU-N) un grant în valoare de 350719,86 Lei pentru implementarea subproiectului Îmbunătăţirea performanţelor academice a studenţilor din anul I ai Facultăţii de Horticultură predispuşi la abandon şcolar – PERFORMA şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru achiziţionarea de: bunuri de consumabile pentru activităţile A.II.1, A.II.4, A.IV.1, A.IV.2, poz 17 PA

Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de email andreeamia.merticariu@uaiasi.ro

Data limită pentru primirea ofertelor este de 28.09.2022, ora 12:00.

Regăsiţi ataşat următoarele documente:
 Anunţ de participare
 Termeni şi condiţii de livrare
 Anunţ de atribuire

 

18.08.2022

În baza Acordului de Grant nr. 281/SGU/NC/II/12.12.2019, semnat cu MEN-UMPFE, Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi / Facultatea de Horticultură – a accesat în cadrul schemei de granturi Pentru Universităţi – Granturi Competitive (SGU-N) un grant în valoare de 350719,86 Lei pentru implementarea subproiectului Îmbunătăţirea performanţelor academice a studenţilor din anul I ai Facultăţii de Horticultură predispuşi la abandon şcolar – PERFORMA şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru achiziţionarea de: Derulare vizită de studiu (transport, cazare şi masă pentru studenţi + echipa sub-proiect).

Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de email andreeamia.merticariu@uaiasi.ro

Data limită pentru primirea ofertelor este de 26.08.2022, ora 12:00.

Regăsiţi ataşat următoarele documente:
 Invitaţie de participare
 Termeni şi condiţii de livrare
 Propunere traseu
 Anunţ de atribuire

 

26.07.2022

În baza Acordului de Grant nr. 282/SGU/NC/II/12.12.2019, semnat cu MEN-UMPFE, UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” a accesat în cadrul schemei de granturi pentru universităţi un grant în valoare de 700.500 Lei pentru implementarea subproiectului SPORIREA ŞANSELOR DE INTEGRARE A STUDENŢILOR ZOOTEHNIŞTI DIN ANUL I, şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru achiziţionarea de mobilier (corp bibliotecă cu rafturi) – anul III.

Toate documentele menţionate în invitaţia de participare se transmit în formă scrisă (în original sau prin poştă, sau prin fax, sau prin e-mail – mar.ciobanu@yahoo.com) până la data de 04.08.2022, ora 16:00.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute la adresa de mail mar.ciobanu@yahoo.com

 Invitaţie de participare
 Specificaţii tehnice

 

28.06.2022

În baza Acordului de Grant nr. 281/SGU/NC/II/12.12.2019, semnat cu MEN-UMPFE, Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi / Facultatea de Ingineria Resurselor Animale şi Alimentare – a accesat în cadrul schemei de granturi Pentru Universităţi – Granturi Competitive (SGU-N) un grant în valoare de 563262 Lei pentru implementarea subproiectului Universitatea noastră poate fi şi a ta – UNSAT şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru achiziţionarea de servicii de consultanţă necesare derulării activităţilor specifice şi pentru îndeplinirea obiectivelor subproiectului.

Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de email andreeamia.merticariu@uaiasi.ro sau mivancia@uaiasi.ro

Data limită pentru primirea ofertelor este 05.07.2022, ora 10:00.

Regăsiţi ataşat următoarele documente:
 Invitaţie de participare
 Termeni de referinţă pentru servicii de consultanţă

 

23.05.2022

În baza Acordului de Grant nr. 281/SGU/NC/II/12.12.2019, semnat cu MEN-UMPFE, Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi / Facultatea de Horticultură – a accesat în cadrul schemei de granturi Pentru Universităţi – Granturi Competitive (SGU-N) un grant în valoare de 350719,86 Lei pentru implementarea subproiectului Îmbunătăţirea performanţelor academice a studenţilor din anul I ai Facultăţii de Horticultură predispuşi la abandon şcolar – PERFORMA şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru achiziţionarea de echipamente IT şi software necesare derulării activităţilor specifice şi pentru îndeplinirea obiectivelor subproiectului.

Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de email andreeamia.merticariu@uaiasi.ro

În acest sens, sunteţi invitaţi să trimiteţi oferta dumneavoastră de preţ pentru următoarele produse: echipamente IT şi software, în conformitate cu solicitările din invitaţia de participare şi specificaţiile tehnice solicitate. Oferta va fi întocmită conform formularului “Termeni şi Condiţii de Livrare”, formular ce trebuie completat de ofertanţi şi va fi însoţită de documentele de calificare solicitate.

Data limită pentru primirea ofertelor este 31.05.2022, ora 14:00.
La depunerea ofertelor se va face menţiunea “echipamente IT şi software – ROSE”.

Regăsiţi ataşat următoarele documente:
 Invitaţie de participare
 Termeni şi condiţii de livrare
 Anunţ de atribuire

» » » Prelungire termen depunere oferte: 09.06.2021, ora 14:00 « « «

27.04.2022

În baza Acordului de Grant nr. 281/SGU/NC/II/12.12.2019, semnat cu MEN-UMPFE, Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi/ Facultatea de Horticultură- a accesat în cadrul schemei de granturi Pentru Universităţi- Granturi Necompetitive pentru Universităţi (SGU-N) un grant în valoare de 350719,86 Lei pentru implementarea subproiectului “ÎMBUNĂTĂŢIREA PERFORMANŢELOR ACADEMICE A STUDENŢILOR DIN ANUL I AI FACULTĂŢII DE HORTICULTURĂ PREDISPUŞI LA ABANDON ŞCOLAR – PERFORMA” şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru Achiziţionarea de echipamente IT şi software necesare derulării activităţilor specifice şi pentru îndeplinirea obiectivelor subproiectului.

Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de email andreeamia.merticariu@uaiasi.ro

În acest sens, sunteţi invitaţi să trimiteţi oferta dumneavoastră de preţ pentru următoarele produse: echipamente IT şi software , în conformitate cu solicitările din invitaţia de participare şi specificaţiile tehnice solicitate. Oferta va fi întocmită conform formularului “Termeni şi Condiţii de Livrare”, formular ce trebuie completat de ofertanţi şi va fi însoţită de documentele de calificare solicitate.

Data limită pentru primirea ofertelor este 05.05.2022, ora 14:00.
La depunerea ofertelor se va face menţiunea “echipamente IT şi software – ROSE”.

Regăsiţi ataşat următoarele documente:
 Invitaţie de participare
 Specificaţii tehnice

» » » Prelungire termen depunere oferte: 12.05.2022, ora 14:00 « « «

 

21.04.2022

În baza Acordului de Grant nr. 316/SGU/PV/III din 18.06.2020, semnat cu MEN-UMPFE, Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi / Facultatea de Ingineria Resurselor Animale şi Alimentare – a accesat, în cadrul schemei de granturi Pentru Universităţi – Granturi Competitive (SGCU-SS), un grant în valoare de 563262 Lei pentru implementarea subproiectului Universitatea noastră poate fi şi a ta – UNSAT şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru achiziţionarea de Laptop cu Windows, Office instalate si cartelă SIM conexiune date mobile necesare derulării activităţilor specifice subproiectului (A II.1, A II.2, A II.3, A II.4, A II.5, A II.6, A II.7, A II.8, A II.9, A III.1, A III.2, A III.3, A III.4, A III.5, A III.6, A III.8, A IV.1, A IV.2) şi pentru îndeplinirea obiectivelor subproiectului.

Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de email andreeamia.merticariu@uaiasi.ro

În acest sens, sunteţi invitaţi să trimiteţi oferta dumneavoastră de preţ pentru următoarele produse: Laptop cu Windows, Office instalate si cartelă SIM conexiune date mobile , în conformitate cu solicitările din invitaţia de participare şi specificaţiile tehnice solicitate. Oferta va fi întocmită conform formularului “Termeni şi Condiţii de Livrare”, formular ce trebuie completat de ofertanţi şi va fi însoţită de documentele de calificare solicitate.

Data limită pentru primirea ofertelor este 03.05.2022, ora 14:00.
La depunerea ofertelor se va face menţiunea “Achiziţie de Laptop cu Windows, Office instalate şi cartelă SIM conexiune date mobile – ROSE”.

Regăsiţi ataşat următoarele documente:
 Invitaţie de participare
 Specificaţii tehnice
 Anunţ de atribuire

 

14.04.2022

În baza Acordului de Grant nr. 316/SGU/PV/III din 18.06.2020, semnat cu MEN-UMPFE, Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi / Ingineria Resurselor Animale şi Alimentare – a accesat în cadrul schemei de granturi Pentru Universităţi – Granturi Competitive (SGU-N) un grant în valoare de 563262 Lei pentru implementarea subproiectului Universitatea noastră poate fi şi a ta – UNSAT şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru achiziţionarea de echipamente IT & software necesare derulării activităţilor specifice subproiectului (A II.1, A II.2, A II.3, A II.4, A II.5, A II.6, A II.7, A II.8, A II.9, A III.1, A III.2, A III.3, A III.4, A III.5, A III.6, A III.8, A IV.1, A IV.2) şi pentru îndeplinirea obiectivelor subproiectului.

Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de email andreeamia.merticariu@uaiasi.ro

În acest sens, sunteţi invitaţi să trimiteţi oferta dumneavoastră de preţ pentru următoarele produse: Echipamente IT & software, în conformitate cu solicitările din invitaţia de participare şi specificaţiile tehnice solicitate. Oferta va fi întocmită conform formularului “Termeni şi Condiţii de Livrare”, formular ce trebuie completat de ofertanţi şi va fi însoţită de documentele de calificare solicitate.

Data limită pentru primirea ofertelor este 27.04.2022, ora 14:00.
La depunerea ofertelor se va face menţiunea “Achiziţie de Echipamente IT & software – ROSE”.

Regăsiţi ataşat următoarele documente:
 Invitaţie de participare
 Specificaţii tehnice
 Anunţ de atribuire

» » » Prelungire termen depunere oferte: 05.05.2021, ora 14:00 « « «

 

06.04.2022

În baza Acordului de Grant nr. 281/SGU/NC/II/12.12.2019, semnat cu MEN-UMPFE, Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi / Facultatea de Horticultură – a accesat în cadrul schemei de granturi Pentru Universităţi – Granturi Competitive (SGU-N) un grant în valoare de 350719,86 Lei pentru implementarea subproiectului Îmbunătăţirea performanţelor academice a studenţilor din anul I ai Facultăţii de Horticultură predispuşi la abandon şcolar – PERFORMA şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru achiziţionarea de 50 kituri de instruire membri grup ţintă necesare derulării activităţilor specifice şi pentru îndeplinirea obiectivelor subproiectului.

Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de email andreeamia.merticariu@uaiasi.ro

În acest sens, sunteţi invitaţi să trimiteţi oferta dumneavoastră de preţ pentru următoarele produse: 50 kituri de instruire membri grup ţintă, în conformitate cu solicitările din invitaţia de participare şi specificaţiile tehnice solicitate. Oferta va fi întocmită conform formularului “Termeni şi Condiţii de Livrare”, formular ce trebuie completat de ofertanţi şi va fi însoţită de documentele de calificare solicitate.

Data limită pentru primirea ofertelor este 19.04.2022, ora 14:00.
La depunerea ofertelor se va face menţiunea “50 kituri de instruire membri grup ţintă – ROSE”.

Regăsiţi ataşat următoarele documente:
 Invitaţie de participare
 Termeni şi condiţii de livrare
 Anunţ de atribuire

 

05.04.2022

În baza Acordului de Grant nr. 281/SGU/NC/II/12.12.2019, semnat cu MEN-UMPFE, Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi / Facultatea de Horticultură – a accesat în cadrul schemei de granturi Pentru Universităţi – Granturi Competitive (SGU-N) un grant în valoare de 350719,86 Lei pentru implementarea subproiectului Îmbunătăţirea performanţelor academice a studenţilor din anul I ai Facultăţii de Horticultură predispuşi la abandon şcolar – PERFORMA şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru achiziţionarea de foarfeci de cultură necesare derulării activităţilor specifice şi pentru îndeplinirea obiectivelor subproiectului.

Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de email andreeamia.merticariu@uaiasi.ro

În acest sens, sunteţi invitaţi să trimiteţi oferta dumneavoastră de preţ pentru următoarele produse: foarfeci de cultură, în conformitate cu solicitările din invitaţia de participare şi specificaţiile tehnice solicitate. Oferta va fi întocmită conform formularului “Termeni şi Condiţii de Livrare”, formular ce trebuie completat de ofertanţi şi va fi însoţită de documentele de calificare solicitate.

Data limită pentru primirea ofertelor este 18.04.2022, ora 14:00.
La depunerea ofertelor se va face menţiunea “Foarfeci de cultură”.

Regăsiţi ataşat următoarele documente:
 Invitaţie de participare
 Termeni şi condiţii de livrare
 Anunţ de atribuire

» » » Prelungire termen depunere oferte: 02.05.2021, ora 14:00 « « «

30.03.2022

În baza Acordului de Grant nr. 316/SGU/PV/III din 18.06.2020, semnat cu MEN-UMPFE, Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi / Facultatea de Ingineria Resurselor Animale şi Alimentare – a accesat în cadrul schemei de granturi Pentru Universităţi – Granturi Competitive (SGCU-SS) un grant în valoare de 563262 Lei pentru implementarea subproiectului “Universitatea noastră poate fi şi a ta – UNSAT” şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru achiziţionarea de 50 Kit-uri de instruire membri grup ţintă necesare derulării activităţilor specifice subproiectului (A II.1, A II.2, A II.3, A II.4, A II.5, A II.6, A II.7, A II.8, A II.9, A III.1, A III.2, A III.3, A III.4, A III.5, A III.6, A III.8, A IV.1, A IV.2) şi pentru îndeplinirea obiectivelor subproiectului.

Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de email andreeamia.merticariu@uaiasi.ro

În acest sens, sunteţi invitaţi să trimiteţi oferta dumneavoastră de preţ pentru următoarele produse: Laptop cu Windows, Office instalate si cartela SIM conexiune date mobile, în conformitate cu solicitările din invitaţia de participare şi specificaţiile tehnice solicitate. Oferta va fi întocmită conform formularului “Termeni şi Condiţii de Livrare”, formular ce trebuie completat de ofertanţi şi va fi însoţită de documentele de calificare solicitate.

Data limită pentru primirea ofertelor este 12.04.2022, ora 14:00.
La depunerea ofertelor se va face menţiunea “Achiziţie de Laptop cu Windows, Office instalate şi cartelă SIM conexiune date mobile – ROSE”.

Regăsiţi ataşat următoarele documente:
 Invitaţie de participare
 Specificaţii tehnice
 Anunţ de atribuire

» » » Prelungire termen depunere oferte: 20.04.2021, ora 14:00 « « «

 

30.03.2022

În baza Acordului de Grant nr. 316/SGU/PV/III din 18.06.2020, semnat cu MEN-UMPFE, Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi / Facultatea de Ingineria Resurselor Animale şi Alimentare – a accesat în cadrul schemei de granturi Pentru Universităţi – Granturi Competitive (SGCU-SS) un grant în valoare de 563262 Lei pentru implementarea subproiectului “Universitatea noastră poate fi şi a ta – UNSAT” şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru achiziţionarea de 50 Kit-uri de instruire membri grup ţintă necesare derulării activităţilor specifice subproiectului (A II.1, A II.2, A II.3, A II.4, A II.5, A II.6, A II.7, A II.8, A II.9, A III.1, A III.2, A III.3, A III.4, A III.5, A III.6, A III.8, A IV.1, A IV.2) şi pentru îndeplinirea obiectivelor subproiectului.

Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de email andreeamia.merticariu@uaiasi.ro

În acest sens, sunteţi invitaţi să trimiteţi oferta dumneavoastră de preţ pentru următoarele produse: Materiale de instruire membri grup ţintă, în conformitate cu solicitările din invitaţia de participare şi specificaţiile tehnice solicitate. Oferta va fi întocmită conform formularului “Termeni şi Condiţii de Livrare”, formular ce trebuie completat de ofertanţi şi va fi însoţită de documentele de calificare solicitate.

Data limită pentru primirea ofertelor este 12.04.2022, ora 14:00.
La depunerea ofertelor se va face menţiunea “Materiale de instruire membri grup ţintă – ROSE”.

Regăsiţi ataşat următoarele documente:
 invitaţie de participare
 specificaţii tehnice

» » » Prelungire termen depunere oferte: 20.04.2021, ora 14:00 « « «

24.03.2022

Achiziţii: echipamente de stocare a datelor (memorie externă) şi kit-uri Antreprenor pentru participanţii din GT Cadre didactice la SA. 4.4.
Pentru: Proiectul POCU/379/6/21/124388 cu titlul “Măsuri active pentru creşterea participarii la învăţământul terţiar antreprenorial a studenţilor din medii defavorizate Antre _S”.
 Anunţ de participare
 Model de contract
 Formulare

 

21.01.2022

Servicii pentru organizarea de evenimente în cadrul Proiectului POCU/379/6/21/124388 cu titlul: “Măsuri active pentru creşterea participarii la învăţământul terţiar antreprenorial a studenţilor din medii defavorizate Antre _S”.
 Anunţ de participare
 Caiet de sarcini
 Contract de servicii
 Formulare
 Fişa de date a achiziţiei
 Instrucţiuni pentru candidaţi / ofertanţi
 Anunţ atribuire contract

Arhivă

2021

18.11.2021

Achiziţie de servicii pentru organizare de evenimente
(proiect POCU/379/6/21/124388).
 Anunţ de participare
 Caiet de sarcini
 Formulare
 Fişa de date a achiziţiei
» » » Prelungire termen depunere oferte: 02.12.2021, ora 12.00 « « «
—————————————————————————————-
 Raport de anulare a procedurii proprii pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică

05.11.2021

Servicii organizare activitate grup ţintă – Tabără antreprenorială 5 zile în Regiunea NE (Gura Humorului) – cazare, transport şi masă
(proiect POCU/379/6/21/123458).
 Anunţ atribuire contract

04.11.2021

În baza Acordului de Grant nr. 282/SGU/NC/II/12.12.2019, semnat cu MEN-UMPFE, UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD”, a accesat în cadrul schemei de granturi pentru universităţi un grant în valoare de 700.500 Lei pentru implementarea subproiectului SPORIREA ŞANSELOR DE INTEGRARE A STUDENŢILOR ZOOTEHNIŞTI DIN ANUL I, şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru achiziţionarea unui aparat de aer condiţionat – anul II.

Depunerea documentaţiei necesare pentru participarea la selecţie (în original, sau prin poştă, sau prin fax, sau prin e-mail), se poate realiza până la data de 12.11.2021, ora 16:00.

Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de mail mar.ciobanu@yahoo.com

Regăsiţi ataşat următoarele documente:
 Invitaţie de participare
 Specificaţii tehnice

03.11.2021

În baza Acordului de Grant nr. 282/SGU/NC/II/12.12.2019, semnat cu MEN-UMPFE, UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD”, a accesat în cadrul schemei de granturi pentru universităţi un grant în valoare de 700.500 Lei pentru implementarea subproiectului SPORIREA ŞANSELOR DE INTEGRARE A STUDENŢILOR ZOOTEHNIŞTI DIN ANUL I, şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru achiziţionarea de servicii multiplicare/tipărire – anul II.

Depunerea documentaţiei necesare pentru participarea la selecţie (în original, sau prin poştă, sau prin fax, sau prin e-mail), se poate realiza până la data de 11.11.2021, ora 16:00.

Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de mail mar.ciobanu@yahoo.com

Regăsiţi ataşat următoarele documente:
 Invitaţie de participare
 Specificaţii tehnice

03.11.2021

În baza Acordului de Grant nr. 282/SGU/NC/II/12.12.2019, semnat cu MEN-UMPFE, UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD”, a accesat în cadrul schemei de granturi pentru universităţi un grant în valoare de 700.500 Lei pentru implementarea subproiectului SPORIREA ŞANSELOR DE INTEGRARE A STUDENŢILOR ZOOTEHNIŞTI DIN ANUL I, şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru derulare vizită de studiu (transport pentru studenţi – poz. #13 din Planul de Achiziţii); activitatea A.IV – anul II.

Depunerea documentaţiei necesare pentru participarea la selecţie (în original, sau prin poştă, sau prin fax, sau prin e-mail), se poate realiza până la data de 11.11.2021, ora 16:00.

Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de mail mar.ciobanu@yahoo.com

Regăsiţi ataşat următoarele documente:
 Invitaţie de participare
 Specificaţii tehnice

03.11.2021

În baza Acordului de Grant nr. 282/SGU/NC/II/12.12.2019, semnat cu MEN-UMPFE, UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD”, a accesat în cadrul schemei de granturi pentru universităţi un grant în valoare de 700.500 Lei pentru implementarea subproiectului SPORIREA ŞANSELOR DE INTEGRARE A STUDENŢILOR ZOOTEHNIŞTI DIN ANUL I, şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru derulare vizită de studiu (cazare şi masă pentru studenţi + echipa sub-proiect – poz. #14 din Planul de Achiziţii); activitatea A.IV – anul II.

Depunerea documentaţiei necesare pentru participarea la selecţie (în original, sau prin poştă, sau prin fax, sau prin e-mail), se poate realiza până la data de 11.11.2021, ora 16:00.

Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de mail mar.ciobanu@yahoo.com

Regăsiţi ataşat următoarele documente:
 Invitaţie de participare
 Specificaţii tehnice

03.11.2021

În baza Acordului de Grant nr. 282/SGU/NC/II/12.12.2019, semnat cu MEN-UMPFE, UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD”, a accesat în cadrul schemei de granturi pentru universităţi un grant în valoare de 700.500 Lei pentru implementarea subproiectului SPORIREA ŞANSELOR DE INTEGRARE A STUDENŢILOR ZOOTEHNIŞTI DIN ANUL I, şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru achiziţionarea de mobilier (dulap cu uşi) – anul II.

Depunerea documentaţiei necesare pentru participarea la selecţie (în original, sau prin poştă, sau prin fax, sau prin e-mail), se poate realiza până la data de 11.11.2021, ora 16:00.

Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de mail mar.ciobanu@yahoo.com

Regăsiţi ataşat următoarele documente:
 Invitaţie de participare
 Specificaţii tehnice

03.11.2021

În baza Acordului de Grant nr. 282/SGU/NC/II/12.12.2019, semnat cu MEN-UMPFE, UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD”, a accesat în cadrul schemei de granturi pentru universităţi un grant în valoare de 700.500 Lei pentru implementarea subproiectului SPORIREA ŞANSELOR DE INTEGRARE A STUDENŢILOR ZOOTEHNIŞTI DIN ANUL I, şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru Achiziţionarea de Echipament IT şi software (Imprimantă multifuncţională – 1 buc) – anul II.

Depunerea documentaţiei necesare pentru participarea la selecţie (în original, sau prin poştă, sau prin fax, sau prin e-mail), se poate realiza până la data de 11.11.2021, ora 16:00.

Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de mail mar.ciobanu@yahoo.com

Regăsiţi ataşat următoarele documente:
 Invitaţie de participare
 Specificaţii tehnice

01.11.2021

În baza Acordului de Grant nr. 282/SGU/NC/II/12.12.2019, semnat cu MEN-UMPFE, UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD”, a accesat în cadrul schemei de granturi pentru universităţi un grant în valoare de 700.500 Lei pentru implementarea subproiectului SPORIREA ŞANSELOR DE INTEGRARE A STUDENŢILOR ZOOTEHNIŞTI DIN ANUL I, şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru contract de servicii de consultanţă pentru organizarea şi desfăşurarea de activităţi cu grupul ţintă, design materiale pentru activităţi de consiliere şi dezvoltare personală – anul II.

Depunerea documentaţiei necesare pentru participarea la selecţie (în original, sau prin poştă, sau prin fax, sau prin e-mail), se poate realiza până la data de 10.11.2021, ora 16:00.

Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de mail mar.ciobanu@yahoo.com

Regăsiţi ataşat următoarele documente:
 Invitaţie de participare
 Termeni de referinţă

26.10.2021

Beneficiarul Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi a primit un grant de la Ministerul Educaţiei Naţionale – Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă, în cadrul Schemei de Granturi pentru Universităţi derulate în Proiectul privind Învăţământul Secundar – ROSE, şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru achiziţia bunurilor pentru care a fost emisă prezenta Invitaţie de Participare.

În acest sens, sunteţi invitaţi să trimiteţi oferta dumneavoastră de preţ pentru următoarele produse: Lot 1: Mulaje-piese anatomice (neperisabile). Lot 2: Pachet instrumentar şi consumabile de laborator în conformitate cu solicitările din invitaţia de participare şi specificaţiile tehnice solicitate.

Data limită pentru primirea ofertelor este 05.11.2021, ora 12:00.
Ofertanţii pot depune o singură ofertă, pentru unul sau mai multe loturi.
La depunerea ofertelor se va face menţiunea “Lot 1: Mulaje-piese anatomice (neperisabile). Lot 2: Pachet instrumentar şi consumabile de laborator – ROSE”, după caz.

Regăsiţi ataşat următoarele documente:
 Invitaţie de participare
 Termeni şi Condiţii de Livrare – formular în care se regasesc specificaţiile tehnice ale produselor solicitate

26.10.2021

Beneficiarul Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi a primit un grant de la Ministerul Educaţiei Naţionale – Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă, în cadrul Schemei de Granturi pentru Universităţi derulate în Proiectul privind Învăţământul Secundar – ROSE, şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru achiziţia bunurilor pentru care a fost emisă prezenta Invitaţie de Participare.

În acest sens, sunteţi invitaţi să trimiteţi oferta dumneavoastră de preţ pentru următoarele produse: videoproiector, imprimantă multifuncţională, scaner tip workforce, copiator, ecrane de proiecţie în conformitate cu solicitările din invitaţia de participare şi specificaţiile tehnice solicitate. Oferta va fi întocmită conform formularului “Termeni şi Condiţii de Livrare”, formular ce trebuie completat de ofertanţi şi va fi însoţită de documentele de calificare solicitate.

Data limită pentru primirea ofertelor este 05.11.2021, ora 12:00.
La depunerea ofertelor se va face menţiunea “Achiziţie de Videoproiector, imprimantă multifuncţională, scaner tip workforce, copiator, ecrane de proiecţie – ROSE”.

Regăsiţi ataşat următoarele documente:
 Invitaţie de participare
 Termeni şi Condiţii de Livrare – formular în care se regasesc specificaţiile tehnice ale produselor solicitate

26.10.2021

Beneficiarul Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi a primit un grant de la Ministerul Educaţiei Naţionale – Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă, în cadrul Schemei de Granturi pentru Universităţi derulate în Proiectul privind Învăţământul Secundar – ROSE, şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru achiziţia bunurilor pentru care a fost emisă prezenta Invitaţie de Participare.

În acest sens, sunteţi invitaţi să trimiteţi oferta dumneavoastră de preţ pentru următoarele produse: tabletă, tabletă grafică, cameră foto, switch cu 24 porturi + rack 19inch/switch, sisteme audio multimedia cu player audio, tablă inteligentă interactivă în conformitate cu solicitările din invitaţia de participare şi specificaţiile tehnice solicitate. Oferta va fi întocmită conform formularului “Termeni şi Condiţii de Livrare”, formular ce trebuie completat de ofertanţi şi va fi însoţită de documentele de calificare solicitate.

Data limită pentru primirea ofertelor este 05.11.2021, ora 12:00.
La depunerea ofertelor se va face menţiunea “Achiziţie de Tabletă, tabletă grafică, cameră foto, switch cu 24 porturi + rack 19inch/switch, sisteme audio multimedia cu player audio, tablă inteligentă interactivă – ROSE”.

Regăsiţi ataşat următoarele documente:
 Invitaţie de participare
 Termeni şi Condiţii de Livrare – formular în care se regasesc specificaţiile tehnice ale produselor solicitate

26.10.2021

Beneficiarul Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi a primit un grant de la Ministerul Educaţiei Naţionale – Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă, în cadrul Schemei de Granturi pentru Universităţi derulate în Proiectul privind Învăţământul Secundar – ROSE, şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru achiziţia bunurilor pentru care a fost emisă prezenta Invitaţie de Participare.

În acest sens, sunteti invitaţi să trimiteţi oferta dumneavoastră de preţ pentru următoarele produse: echipamente IT şi software, în conformitate cu solicitările din invitaţia de participare şi specificaţiile tehnice solicitate. Oferta va fi întocmită conform formularului “Termeni şi Condiţii de Livrare”, formular ce trebuie completat de ofertanti si va fi insotita de documentele de calificare solicitate.

Data limită pentru primirea ofertelor este 05.11.2021, ora 12:00.
La depunerea ofertelor se va face menţiunea “Achiziţie de Echipamente IT şi software – ROSE”.

Regăsiţi ataşat următoarele documente:
 Invitaţie de participare
 Termeni şi Condiţii de Livrare – formular în care se regasesc specificaţiile tehnice ale produselor solicitate

11.10.2021

Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi a primit un grant de la cu MEN-UMPFE, în cadrul Schemei de Granturi pentru Universităţi derulate în Proiectul privind Învăţământul Secundar – ROSE, şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru Achiziţionarea de consumabile activităţi de instruire, dedicate nevoilor grupului ţintă pentru activităţile B1, B2.1, B2.2, B3.1, B3.2, B.4.1, B5.
Depunerea documentaţiei necesare pentru participarea la selecţie (în original, e-mail sau fax), se poate realiza până la data de 21.10.2021, ora 12:00.
Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de e-mail roxana.lupu@uaiasi.ro.
 Invitaţie de participare
 Termeni şi condiţii
 Anunţ de atribuire
» » » Prelungire termen depunere oferte: 29.10.2021, ora 12:00 « « «

11.10.2021

Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi a primit un grant de la cu MEN-UMPFE, în cadrul Schemei de Granturi pentru Universităţi derulate în Proiectul privind Învăţământul Secundar – ROSE, şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru Achiziţionarea de bunuri necesare derulării activităţilor A, B2, B3, B4: tabla de perete pentru cretă (4 buc) şi flipchart magnetic (4 buc), conform invitaţei de participare ataşată.
Depunerea documentaţiei necesare pentru participarea la selecţie (în original, e-mail sau fax), se poate realiza până la data de 21.10.2021, ora 12:00.
Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de e-mail roxana.lupu@uaiasi.ro.
 Invitaţie de participare
 Termeni şi condiţii
 Anunţ de atribuire
» » » Prelungire termen depunere oferte: 29.10.2021, ora 12:00 « « «

24.09.2021

Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi are onoarea să vă invite să participaţi la procedura proprie pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică în cadrul Proiectului POCU/379/6/21/123458 “Educaţie antreprenorială inovativă – EducAtIv” având ca obiect: Servicii organizate activitate grup ţintă – Tabără antreprenorială 5 zile în Regiunea NE (Gura Humorului) – cazare, transport şi masă – 5 zile
 Anunţ de participare
 Formulare

02.07.2021

În baza Acordului de Grant nr. 316/SGU/PV/III din 18.06.2020, semnat cu MEN-UMPFE, Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi / Facultatea de Ingineria Resurselor Animale şi Alimentare – a accesat în cadrul schemei de granturi Pentru Universităţi – Granturi Competitive (SGCU-SS) un grant în valoare de 563262 Lei pentru implementarea subproiectului “Universitatea noastră poate fi şi a ta – UNSAT” şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru achiziţionarea de 50 Kit-uri de instruire membri grup ţintă necesare derulării activităţilor specifice subproiectului (A II.1, A II.2, A II.3, A II.4, A II.5, A II.6, A II.7, A II.8, A II.9, A III.1, A III.2, A III.3, A III.4, A III.5, A III.6, A III.8, A IV.1, A IV.2) şi pentru îndeplinirea obiectivelor subproiectului.
Depunerea documentaţiei necesare pentru participarea la selecţie (în original, sau prin poştă, sau prin fax, sau prin e-mail), se poate realiza până la data de 14.07.2021, ora 12:00.
Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresele de mail andreeamia.merticariu@uaiasi.ro, ralucad@uaiasi.ro.
 Invitaţie de participare 50 kituri (rucsac, tabletă, atlas, usb, rechizite, tricou, şapcă)
 Termeni şi condiţii
 Răspuns solicitare clarificare nr. AP113/07.07.2021
 Anunţ atribuire contract

Prelungire valabilitate depunere oferte: până pe 22 iulie 2021, ora 12.00
Orice ofertă primită după termenul limită menţionat va fi respinsă.

01.07.2021

În baza Acordului de Grant nr. 59/SGU/NC/I/ 24.11.2017, încheiat cu Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) – Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă (UMPFE), UNIVERSITATEA PENTRU ŞTIINŢELE VIEŢII “ION IONESCU DE LA BRAD” a accesat în cadrul Schemei de Granturi pentru Universităţi derulate în cadrul Proiectul privind Invăţământul Secundar – ROSE un grant în valoare de 681.680,00 Lei pentru implementarea subproiectului “ŞANSE DE SUCCES PENTRU STUDENŢII AGRONOMI DIN ANUL I” şi intenţionează să utilizeze o parte din fonduri pentru achiziţia de bunuri necesare derulării activităţilor cu grupul ţintă.
Depunerea documentaţiei necesare pentru participarea la selecţie (în original, sau prin poştă, sau prin fax, sau prin e-mail), se poate realiza până la data de 15.07.2021, ora 16:00.
Informaţii suplimentare privind modalitatea de participare la selecţie pot fi obţinute la adresa de mail flipsa@uaiasi.ro.
– Invitaţie de participare 60 kituri (rucsac, tabletă, agendă, pix, memory stick) (format PDF, format Word)